Inovații

Inovații

Inovații

LIDER ÎN TEHNOLOGIE DOVEDIT

Împreună cu partenerii noștri, ne consolidăm în mod constant poziția de lider în inovație din domeniul nostru. La KONE, dosarul privind cercetarea și dezvoltarea cuprinde peste 3.000 de patente, pe care le deținem în cadrul companiei.

Prin înțelegerea urbanizării, prin concentrarea asupra îmbunătățirilor pentru persoane și prin anticiparea nevoilor și a oportunităților pentru persoane, putem crea inovații și descoperiri care contribuie la îmbunătăţirea clădirilor, astfel încât orașele să fie un loc de trai mai bun.

Și, pe măsură ce apar ecosisteme noi în jurul orașelor mai inteligente și al clădirilor mai inteligente, există un potențial imens privind integrarea proiectării clădirii și a ascensoarelor, a banzilor rulante, a serviciilor și a altor utilități, în modul cel mai sustenabil posibil.

Inovații și soluții KONE

img_kone high-rise laboratories

LABORATOARE KONE AFLATE LA ÎNĂLȚIME

A sosit era clădirilor extrem de înalte. Descoperirile noastre tehnologice modelează viitorul traiului la mare înălțime, făcând inimaginabilul posibil. La mare adâncime, într-o mină de calcar activă din Tytyri, sudul Finlandei, se află o unitate de cercetare dedicată expunerii mașinilor la limite extreme. „Geamănul asiatic” al acestei unități subterane este Kunshan Test Tower din China.

img_Innovations_ultrarope innovation

KONE UltraRope®

Cea mai recentă dintr-un șir lung de descoperiri tehnologice, KONE UltraRope™ stabilește un nou reper pentru clădirile foarte înalte. Tehnologia foarte ușoară KONE UltraRope asigură o eco-eficiență, o fiabilitate și o durabilitate fără egal, totodată îmbunătăţind performanţele ascensorului. Elimină dezavantajele cablurilor de oțel existente - consum energetic mare, întinderea cablurilor, mase mari aflate în mișcare și întreruperi cauzate de balansarea clădirii. KONE UltraRope poate permite ca viitoarele ascensoare să se ridice până la 1.000 metri.
img_Innovations_Ecodisc motor innovation

Motorul KONE EcoDisc®

Motorul de ridicare KONE EcoDisc reprezintă esența soluției KONE pentru ascensoare. Utilajul a fost complet reînnoit în 2012, oferind o serie de avantaje. Noul sistem inovator, de înfășurare cu cupru, reduce cantitatea de energie pierdută sub formă de căldură, astfel încât ascensoarele KONE sunt și mai eficiente in punct de vedere energetic. Noul sistem de comandă a motorului și noile frâne asigură circulația continuă și silențioasă, în timp ce designul mai compact eliberează spațiul.
img_Innovations_Kone monospace elevator innovation

Ascensorul KONE MonoSpace®

KONE a revoluționat domeniul în 1996, cu primul ascensor fără sala mașinilor – KONE MonoSpace®, pentru clădiri joase și medii. În 2012 a fost lansată o gamă complet nouă de ascensoare KONE MonoSpace. Noile soluții sunt substanțial mai eficiente energetic decât cele de dinainte, asigurând un confort de vârf în domeniu și având un design interior al cabinei care a fost premiat. Datorită eficienței sporite în ceea ce privește spațiul, KONE MonoSpace este ideal pentru clădirile care au nevoie de modernizarea ascensorului.
img_Innovations_Kone minispace elevator innovation

Ascensorul KONE MiniSpace™

KONE MiniSpace DX este un ascensor cu o sală a mașinilor mică, reprezentând soluția ideală pentru cele mai dificile clădiri cu înălțime mare. Ascensoarele KONE MiniSpace sunt acționate de utilajul de ridicat KONE EcoDisc®, eficient din punct de vedere energetic, asigurând un confort superior și având un design interior al cabinei care a fost premiat.
img_Innovations_Kone nanospace maximized space

Soluția de modernizare KONE NanoSpace™

Pe lângă faptul că se poate instala foarte repede, KONE NanoSpace™ utilizează componente foarte compacte și tehnologii inovatoare, pentru a crea o cabină a ascensorului cu până la 50 % mai mare, fără a modifica puțul existent. Pe lângă spațiul mai mare și o mai bună accesibilitate, asigură o deplasare lină, cu un confort maxim. Și, datorită sistemului eco-eficient KONE HybridHoisting™, contribuie la reducerea consumului de energie și a costurilor de funcționare.
img_Innovations_Moscone convention center

Benzi rulante KONE EcoMod™ modernizate

O abordare inovatoare sistematică, pentru înlocuirea tuturor lucrărilor pentru scările dvs. rulante. Soluția cuprinde o tehnologie complet nouă, fără eliminarea costisitoare și distrugătoare a grinzilor cu zăbrele. De asemenea, soluția permite reducerea consumului energetic și a costurilor de operare ale echipamentului nou și ale celui instalat.
img_Innovations_Kone jumplift innovation

Ascensorul KONE JumpLift pe timpul construcției

KONE JumpLift este un ascensor pe timpul construcției, cu o sală a mașinilor temporară, care poate fi deplasată în sus, pe măsură ce construcția înaintează. Avantajele KONE JumpLift: permite un proces de construcție mai rapid și mai sigur, închiderea mai devreme a fațadei, reducerea timpului de nefuncționare și transportul mai sigur în orice condiții de vreme.

Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a optimiza funcționalitatea site-ului și pentru a vă oferi cea mai bună experiență posibilă în timpul navigării pe site-ul nostru. Dacă sunteți bine cu acest lucru și acceptați toate cookie-urile, trebuie doar să faceți clic pe butonul „Accepta”. De asemenea, puteți consulta declarația noastră de confidențialitate..